CUM ÎȚI POATE SALVA ALERGAREA VIAȚA ȘI AFACEREA | Fain & Simplu Podcast cu Mihai Morar 030
August 11, 2021 60,543 views 1,324 likes
În episodul cu numărul 30 al podcastului Fain & Simplu Mihai Morar îi are drept invitați pe Dana Balmău și Daniel Trușcă. Doi oameni cu nume asemănătoare legați de o pasiune comună, alergarea.
Daniel a fost campion național universitar la orientare sportivă iar apoi, timp de 22 de ani, s-a concentrat pe afacerea sa. Din 2017, însă, s-a apucat să alerge în mod constant iar efortul său sistematic și consecvent s-a reflectat în rezultate, doborând recordul României la numărul de kilometri alergați în 24 de ore, 231,72. De altfel, pe parcursul anului 2018, Daniel a contorizat nu mai puțin de 7.000 de kilometri alergați.
Dana, un informatician care lucrează în bancă, face sport la nivel amator cu plăcere și aceeași consecvență ca și Daniel. O prezență constantă la diverse curse și maratoane, cum este și Maratonul Olteniei, Dana a câștigat în 2017 cursele de MTB și alergare la categoria 50+. Merge la sală, merge cu bicicleta, aleargă și se prezintă întotdeauna la start alături de soțul ei.
Ce vă vor povesti cei doi este cum și-au schimbat viața începând să alerge după 40 de ani și modul în care această decizie le-a schimbat în bine viața în ceea ce privește sănătatea, jobul, starea, trupul și mintea.
Vă invităm să ”alergați” prin acest episod al podcastului Fain & Simplu alături de doi oameni faini, și simpli, pentru care, de ceva timp, alergarea e sinonimă cu viața.
Show notes:
4:11 – Ce face Dana zi de zi?
7:12 – ”Alergarea îmi face bine”.
9:48 – Recordul României la numărul de kilometri alergați în 24 de ore, și în 48 de ore, în același an.
11:06 – Atunci când s-au adunat probleme de sănătate, stres, și a trebuit să pun punct.
12:00 – Douăzeci și doi de ani nu m-am mișcat deloc.
14:42 – ”Când citești o sută de cărți cred că-ncepi să vezi puțin printre cuvinte”. Câteva titluri din o sută.
15:52 – Cum arăta ziua în care Daniel a hotărât că mișcarea trebuie să devină o prioritate.
18:30 – Intențiile mânate de dragoste și intențiile mânate de frică.
22:04 – Despre primul maraton al Danei, și despre ultimul.
28:32 – Cum am învățat să-mi ascult corpul.
32:44 – Recordul de kilometri alergați în 24 de ore. Despre ziua cursei.
35:36 – Recordul de kilometri alergați în 48 de ore. Despre zilele cursei.
39:14 – Despre satisfacțiile oferite de alergare.
43:36 – Povestea Târlicăi. Cu bicicleta până la mare.
45:12 – Cea mai frumoasă porțiune alergată de Dana.
47:19 – Trei sfaturi de la Dana pentru un începător în alergare.
49:34 – Cum îți găsești motivația să continui după ce îți atingi obiectivul?
54:04 – Trei sfaturi de la Daniel pentru un începător în alergare.
56:31 – Pe final, un invitat special al podcastului.
1:01:14 – Cea mai frumoasă porțiune alergată de Daniel.
1:02:25 – Declarații de dragoste pentru alergare de la cei doi invitați.
Episod sustinut de CEZ România, organizatorul Maratonului Olteniei, și ADREM, partener al evenimentului 👉 https://maratonulolteniei.ro
#FainSiSimplu #MihaiMorar #MaratonulOlteniei #DanaBalmau #DanielTrusca
ABONEAZĂ-TE PENTRU MAI MULTE CLIPURI FAINE:
🟠 https://bit.ly/Subscribe_FainSiSimplu
FAIN & SIMPLU ONLINE:
🟠 CLUB PENTRU MINTE, TRUP și SUFLET - https://fainsisimplu.ro
⚪ SPOTIFY - https://bit.ly/FainSiSimplu_Spotify
⚪ APPLE PODCASTS - https://bit.ly/FainSiSimplu_ApplePodc...
⚪ GOOGLE PODCASTS - https://bit.ly/FainSiSimplu_GooglePod...
🟠 YOUTUBE - / fainsisimplu
🟠 FACEBOOK - / fainsisimplu
🟠 INSTAGRAM - / fainsisimplu
MIHAI MORAR ONLINE:
🟠 FACEBOOK - / mihaimorar
🟠 INSTAGRAM - / mihaimorar
🟠 TIKTOK - / mihaimorarofficial